Modelul de selecţie a copiilor în cadrul clubului
La vârste fragede (preadolescenţă) copilul este departe de a fi baschetbalist, fotbalist, handbalist etc. De aceea, o selecţie dirijată efectuată într-o sesiune de antrenament nu poate fi obiectivă şi nu constituie nicidecum o garanţie în ceea ce priveşte viitorul sportiv al preadolescenţilor selecţionaţi. Selecţiile dirijate la aceste vârste au dispărut din practica sportivă modernă, pentru simplul motiv că nu astfel de selecţii conduc la descoperirea şi dezvoltarea de talente. Nimeni nu poate prevedea cu exactitate când anume talentul şi calităţile native sau dobândite vor da roade, deoarece, crearea de talente sportive este rodul îmbinării perfecte a multor componente definitorii cum ar fi: atmosfera de lucru, motivaţia şi caracterul celor implicaţi (antrenori, sportivi, părinţi etc.), strategiile de perspectivă adoptate, răbdarea, consecvenţa, cunoştinţele specifice şi pedagogice ale antrenorului etc.
Principalele aspecte negative legate de selecţia dirijată în preadolescenţă rezidă în: eventuala subiectivitate a antrenorului care efectuează selecţia; firea copilului (cei timizi, care încă se exteriorizează anevoie sunt predispuşi eşecului); voinţa aleatorie de a practica un anume sport (mulţi copii practică o anume disciplină sportivă doar din dorinţa de a se alătura prietenilor) sau chiar imposibilitatea temporară a copilului de a participa la această selecţie dirijată de 1-2 ore.
Nu neglijăm sa luăm, însă, în calcul indicii antropometrici, de îndemânare etc. propice performanţei, dar aceste componente pot evolua în mod imprevizibil în preadolescenţă şi chiar mai târziu. De aceea, Labradors Basketball va efectua primele selecţii dirijate abia în jurul vârstei de 12 ani, când copiii au trecut deja prin filtrul selecţiei naturale timp de câţiva ani.
Labradors Basketball îmbrăţişează deci, ideea unui proces de selecţie naturală , unde fiecare preadolescent decide nivelul propriu de participare la fenomenul sportiv. Nu va fi eliminat nici un copil înscris, ba chiar mai mult de atât, ne propunem ca în fiecare an să încheiem sezonul cu cel puţin acelaşi număr de copii cu care l-am început. În loc să eliminăm copiii care au un ritm mai lent de dezvoltare, vom asigura antrenamente în plus pentru cei care, la un moment dat, sunt mai bine pregătiţi, nerupându-i totuşi de grupul iniţial, unde îşi au prietenii.
Prin încurajarea atitudinilor pro-sport, vom genera o structură sportivă piramidală, în care să asigurăm atât continuitatea grupelor aferente performanţei sportive, cât şi a celor de divertisment şi socializare. Dacă vom reuşi acest lucru, este cât se poate de evident că am creat un club dinamic, bazat pe principii corecte, în care toţi tinerii se simt bine.