Stimaţi colaboratori sau eventuali colaboratori!
Labradors Basketball aduce un nou suflu în sportul românesc, vizând standardele internaţionale spre care tinde orice club sportiv care se respectă. Acest standard obligă toţi participanţii să aibă un spirit corespunzător din punct de vedere etic şi profesional. Cultura organizaţională a clubului se bazează în special pe atitudini voluntare, astfel încât fondul financiar acumulat să slujească programul instructiv-educativ al tinerilor şi dezvoltarea bazei materiale necesare bunei desfăşurări a activităţilor.
Labradors Basketballcaută diversificarea surselor de finanţare şi se adresează instituţiilor, persoanelor juridice şi fizice care vor să îşi creeze o bună imagine prin sport şi să îşi asume un rol etic faţă de societate, respectând standardele şi obiectivele sportive şi educaţionale ale clubului. Sprijinirea proiectelor iniţiate de Labradors Basketball constituie o necesitate acută doar pe termen scurt şi mediu. Deci, clubul nu doreşte să depindă permanent şi în totalitate de surse externe de finanţare, rezumându-se doar să beneficieze de fondurile obţinute din sponsorizări. Managementul clubului îşi propune să lanseze activităţi şi servicii generatoare de venituri, care, pe termen lung, să ducă la îndeplinirea obiectivului financiar principal al clubului şi anume: construcţia şi mai apoi, administrarea unei săli de sport multifuncţionale, care să asigure, în proporţie de cel puţin 60 – 70%, auto-finanţarea. Până atunci, însă, suntem obligaţi să apelăm la înţelegerea şi bunăvoinţa Dumneavoastră.
Pentru atingerea obiectivelor financiare, ne bazăm pe strategii coerente care se vor implementa prin metode manageriale moderne, în aşa fel încât, treptat, să transformăm clubul finanţat, într-un club sportiv puternic, bazat pe principii economice.
Onoraţi de o eventuală colaborare în dificila misiune de a materializa proiectele pe care ni le-am propus, ne simţim obligaţi să precizăm că statutul clubului nostru nu acceptă decât un parteneriat onest, o colaborare temeinică, în perfectă legalitate, pe baza unui contract care să certifice relaţiile noastre.
Vă stăm oricând la dispoziţie pentru o prezentare mai detaliată a intenţiilor noastre (inclusiv prezentări multimedia) sau pentru orice alte lămuriri. Vă mulţumim pentru încredere şi vă asigurăm că Labradors Basketball îşi va îndeplini toate promisiunile.